Ziua 21. Feedback.
Sarria – Palas de Rei. 48 de km. Maratonul devine mic copil.
Astăzi, așa cum îți spuneam în postarea trecută, aș vrea să împărtășesc mai multe cu tine. Voi începe prin a-ți spune cum a decurs ziua de astăzi, apoi voi continua cu ceva mai… Profund.
Te va inspira și îți va plăcea!
Ziua de astăzi a început cu un pic dejun lung, la barul de lângă albergue. Suc de portocale
, ceai negru
, croissante
și… WiFi.
Am putut astfel să îți povestesc despre ziua 20.
Am plecat pe la 08:00 și am pornit cu viteză înainte și cu intenția de a face pauză doar la ora 14:00. Așa am și făcut, iar berea aceea cu lămâie este atât de bună
după ce mergi câteva ore bune prin soare…
Grupuri mari de pelerini au început să apară, căci mulți fac doar ultimii 100 de km din Camino, pentru a primi certificatul de pelerin.
Da, mai am mai puțin de 100 de km până la Santiago de Compostela.
După ce m-am împiedicat de 3 ori (o dată chiar cu styling; noroc că aveam bețele și m-am sprijinit în ele…
) și am ratat drumul un pic (doar o abatere de 2-3 minute
), m-am adunat și m-am adus în prezent.
M-am bucurat de un drum superb, cu priveliști de vis, am meditat mult, am râs, m-am distrat copios și am primit cadouri absolut minunate.
Și cum poate fi mai bine de atât?
Am pornit alături de Matt și cel mai probabil vom fi împreună pe acest drum până la Santiago și apoi până la Finisterre. Îmi place compania lui.
La un moment dat, l-am întâlnit pe Dan și a acceptat ritmul nostru alert, așa că am mers împreună până la finalul etapei.
Îți voi arăta poze de pe drum și voi încheia aici cu descrierea zilei de astăzi. O nouă zi absolut minunată! Sunt profund recunoscătoare pentru că trăiesc!
Ceea ce vreau să împărtășesc cu tine este legat de ceea ce am învățat pe drumul acesta, până acum.
#Disciplina ar fi prima lecție pe care am învățat-o.
Aceasta a venit la pachet și cu altele, bineînțeles.
Tot timpul ești #conștient unde îți pui lucrurile, cum îți așezi lucrurile. E de bun simț să arăți #respect pentru ceilalți colegi cu care împarți camera, astfel încât să păstrezi #liniștea și #ordinea.
Pelerinii vin și pleacă la ore diferite, motiv pentru care am învățat cum să mă #organizez în liniște, ce haine să pregătesc, ce articole să am la îndemână, cum anume să așez #inteligent lucrurile în rucsac, știu mereu unde îmi este fiecare lucru și am învățat să mă organizez #eficient#dimineața.
Am început să #iubesc diminețile devreme, înainte de răsăritul soarelui, am început să iubesc #natura și tot ce mă înconjoară așa cum nu am mai făcut-o vreodată, #conștient. Am început să văd oamenii ca ființe infinite absolut minunate, să văd frumosul din fiecare.
Am început să binecuvântez cu iubire oamenii care apar în viața mea, mâncarea, băutura, vietățile, natura, tehnologia, tot ceea ce mă înconjoară și am spus și spun „#MULȚUMESC” și „#TEIUBESC” de milioane de ori.
În plus, chiar simt mereu acest MULȚUMESC și acest TE IUBESC, cu fiecare celulă a corpului meu. Am început să mă respect pe mine și să mă iubesc.
Încep fiecare dimineață aducând #recunoștință pentru că trăiesc și pentru o nouă zi minunată.
Da, deschid ochii dimineața și mă dau jos din pat după 5 minute în care aduc #mulțumire pentru tot ceea ce simt atunci: pentru că trăiesc, pentru organele mele care funcționează #perfect, pentru #abundența din viața mea, pentru cadourile și bucuriile pe care le trăiesc, pentru perna și salteaua ce mi-au oferit un somn bun, pentru hainele curate și plăcute pe care le port etc. (Ți-am dat doar câteva exemple.)
Am început să simt lumea, să simt energia, să îmi vină natural să fac oamenii să zâmbească sau să râdă, pentru că eu #zâmbesc și #râd mai tot timpul. Da, râd și când dorm. Da, acum știu cine sunt cu #adevărat, știu câtă #energie minunată este în mine, știu că pot, știu ce pot și mai ales, știu ce vreau.
Mă simt pe mine și știu să mă ascult pe mine și să zic ce simt când simt. Simt. Știu ce simt. Sunt asumată. Am învățat să #comunic. Sunt.
Împărtășesc toate acestea cu tine pentru că această toate sunt și în tine.
Îți place jocul de cuvinte, da?
Toate aceste daruri sunt și în tine. Tu eșt, oare,i recunoscător pentru ele?
Poate deja cunoști toate acestea, iar atunci să știi că mă bucur pentru ceea ce trăiești!
Da, este absolut minunat! Viața aceasta este atât de frumoasă și de plină de abundență!
Dar oare tu știi că aceste sunt și în tine? Vrei să deschizi ochii și să le vezi?
Mie mi-au trebuit peste 600 de km de mers pe jos (mai fac încă vreo 100 în călătoria aceasta ), prin soare
și prin ploaie
, prin praf, prin râuri
, de una singură, într-o țară străină și într-o perioadă în care multă lume mi-a spus să stau acasă… ca să realizez toate acestea.
Le împărtășesc cu tine căci poate te vei trezi curând și vei vedea lumea cu alți ochi, într-o manieră mult mai ușoară și mai rapidă.
Am învățat că TOTUL ESTE POSIBIL!
Sunt mult mai conectată cu Dumnezeu (îi poți spune cum vrei tu: Lumină, Adevăr, Creator, Univers etc.) într-un mod aparte, natural, plin de iubire și de recunoștință. Iar dacă vrei părerea mea, consider că toate religiile lumii spun același lucru, doar cu alte cuvinte.
Mai câteva lucruri minunate pe care le voi împărtăși cu tine ceva mai încolo. Este deja târziu, trecut de miezul nopții și îmi doresc să mă bucur de un somn bun.
Mâine, probabil tot vreo 48 de km. Mă voi întoarce în Brașov și voi zice că ies un pic, la plimbare, pe jos… Până la Sinaia…
Da, îmi place să merg pe jos, să simt pământul sub picioarele mele, să mă simt conectată cu Pământul.
Îți mulțumesc pentru că mă citești. Îți mulțumesc pentru că ești alături de mine.
Îți mulțumesc pentru implicarea ta în această călătorie, pentru contribuția pe care o ai, în felul în care simți de cuviință să o faci.
Poți fi contribuție în continuare, așa cum simți tu: REVOLUT: 0743402607. ING: RO14INGB0000999907974932
LIKE. LOVE. SHARE. FOLLOW.
PS: distribuie pagina aceasta și prietenilor tăi. Poate unii dintre ei vor primi aceasta ca o binecuvântare, iar ceva frumos se va trezi în ei. Îți mulțumesc!
Sper că și eu am fost contribuție pentru tine și astăzi. Și cum poate fi mai bine de atât?
Iubire și magie în viața ta! O zi minunată îți doresc!
#cemaifaceandra#elcaminodesantiago