Am dat-o-n bară?!

Ah, mi-a fost dor să stau cu tine la povești, deși, crede-mă, m-am gândit la tine foarte des.

Este decembrie, o lună magică, potrivită pentru a-ți face bilanțul, pentru a reflecta cum ai evoluat (sau nu) în ultimul an, cum ți-ai atins (sau nu) țelurile/dorințele puse anul trecut, o lună potrivită pentru a-ți așterne cum știi tu mai bine viața, pentru ceea ce urmează…

Ce ai învățat cu adevărat în acest 2021? Ești o versiune mai bună a ta? Iar dacă nu, ce te împiedică să fii? Extragi, distrugi și decreezi în totalitate? P&P. Ce energie, spațiu și conștiință poți tu să fii, să faci pentru un prezent și un viitor măreț pentru tine și familia ta? Ce energie, spațiu și conștiință poți tu să fii, să faci pentru un prezent și viitor mai bun pentru acest spațiu, pentru această Planetă?

Și cum poate fi mai bine de atât? 🥰🙏

Și cum te întrebai „Ce mai face Andra?”, ei bine, fii gata de o lectură menită să îți deschidă ochii și să îți aducă multe conștientizări… 🥰 Voi fi blândă, ca deobicei! 🥰

La început de noiembrie am fost sunată de o cunoștință minunată, care s-a gândit la mine, să îmi facă un bine. 😍 Mi s-a spus că există un post de secretară la facultate și că poate mă interesează. Ei bine, era fix ceea ce cerusem cu 3 zile înainte: un post sigur, cu un venit constant, sigur, cu un program de dimineață până la 16:00, astfel încât toată seara să fie liberă și un post fără bătăi de cap… De ce am cerut asta?! Pur și simplu, la acel moment m-am simțit copleșită de programul relativ „nocturn” pe care îl am, de fluctuația banilor (depind de câți clienți am la terapie, câți studenți la dans, câți copii la înot/schi, câte cărți se vând…). În plus, parcă îmi doream o schimbare, mă simțeam lipsită de importanță în activitățile pe care le făceam și slab remunerată pentru energia și efortul pe care le depuneam.

Ei bine, acum ai contextul. Am acceptat propunerea telefonică, m-am urnit pentru a face rost în vreo 3 ore, de toate hârtiile necesare pentru dosar (era ultima zi de înscriere, ultimele 3 ore) și totul a mers șnur! Am găsit și loc de parcare la 1 minut de mers pe jos până la Rectorat, ceea ce pentru ora prânzului, în centrul orașului, e o minune… Am ajuns, am depus, am trecut, m-au chemat la examenul scris. M-am pus să învăț legi și articole de lege și tot felul de bla bla-uri anoste, le-am învățat relativ repede, iar nota a fost la 6 sutimi sub prima pe listă, fiind admisă la această probă. Wow! Ce simplu! Să îți mai zic că în ziua examenului am găsit loc de parcare fix în fața facultății?! Să îți mai zic că am scris tot în mai puțin de jumătate de oră?! Da, atât de ușor s-au așezat toate!

Totuși, m-a cuprins o urmă de îndoială și am cerut ajutor. Oracolul mi-a oferit un răspuns și, deși am reflectat un pic asupra acestuia, mi-a fost ambiguu… Am cerut din nou ajutor, unei prietene aparte, o persoană specială în viața mea, iar ea mi-a zis: „Du-te până la capăt și vezi ce este acolo. Vezi ce ai de învățat de aici.”. Așa am și făcut.

Al treilea test, proba practică, un examen de două ore, pe care l-am făcut într-o oră și puțin, finalizat cu cea mai mare notă și doar două persoane am trecut de acest examen. Adaug faptul că totul a mers, din nou, șnur: trezit odihnită, organizat copil la grădiniță, fără trafic, loc de parcare în față, subiecte pe care le-am parcurs rapid, ușor și cu bucurie. Pur și simplu simțeam că sunt în locul potrivit, la momentul potrivit, exact așa cum probabil oricine își dorește să se simtă când urmează să se angajeze într-un nou job.

Interviul. Ultima probă. Am intrat în ordine alfabetică, așadar după cealaltă candidată, astfel că am avut timp să reflectez asupra mea, asupra motivului pentru care eram acolo. Eram sigură pe mine și știam că trec cu bine de interviu. Repet: „CU BINE”, dar fără să știu la acel moment ce însemna asta. A venit momentul, am intrat. Dintr-o dată, ceva s-a declanșat și lacrimi mari au început să-mi invadeze ochii, iar mai apoi obrajii. „Andra! De ce plângi acum?! Doar știi cât de bună ești și ai toate șansele! Fără emoții!”. Mi-am spus asta și simțeam asta, însă pur și simplu nu mă puteam opri din plâns. Comisia… Pfff… Doar îți zic, ca niște observații: cu excepția unei femei, toți erau de pe altă lume. Femeia aceea, o ființă frumoasă, cu o voce angelică, o siluetă elegantă, plăpândă, însă extrem de puternică, era și ea copleșită de energía acelui colectiv, o energie atât de încărcată negativ. Un nor cenușiu plutea asupra lor și puteai vedea asta din ținutelor lor ponosite, fețele lor palide asezonate cu pungi vineții sub ochi, riduri care păreau să apese puternic peste colțurile gurilor lor, căci singurele forțări ale unor zâmbete veneau atunci când el, singurul bărbat din comisie, a început să facă glume misogine la adresa mea. Și ți-aș povesti și acele glume, iar tu probabil că dincolo de misogin, i-ai zice că este și mitocan, nesimțit și aș fi de acord cu tine, iar lista ar putea fi lungă, însă tind să cred că este suficient cât ți-am zis până aici…

Plângeam și nu înțelegeam de ce. Răspundeam pe pilot automat exact așa cum voiau să audă și știam că le place ce aud, însă lacrimile mele erau cele care nu le-au plăcut deloc… Am plecat de acolo după ce am primit replici tăioase, ale unor oameni cu mari traume emoționale, care au vrut să își arate puterea dominându-mă și umilindu-mă. Îmi venea să vomit…

M-am suit în mașină și efectiv nu înțelegeam ce se întâmplă. Am implorat să văd ce am de învățat de aici și ce este totuși bine aici și nu văd încă?!

Cu ochii în lacrimi m-am uitat în oglinzi și am dat cu spatele… AM DAT-O-N BARĂ! La propriu… 😂 Am lovit bara din spate a mașinii pe care o conduc de… O altă mașină care a parcat (Da!), pe avarii, pe stradă (stradă cu o singură bandă de circulație), perpendicular pe mașinile parcate regulamentar în parcare, exact când am început să dau în marșalier. Efectiv nu l-am văzut. 😅 Am început să râd, m-am dat jos, am văzut că niciuna dintre mașini nu avea absolut nimic (nu apucasem să accelerez, doar mergea lin), așa că m-am urcat în mașină și am așteptat să vină proprietarul să plece de acolo… Blocase doar vreo 3 mașini…

Am ajuns acasă, încă un puseu de plâns, cu muci și lacrimi și tot tacâmul, iar mai apoi au venit răspunsurile:

Pur și simplu sufletul meu refuza să fie acolo, în așa o energie, cu așa tipologii de oameni. Sufletul era cel care plângea și mă implora să plec de acolo, pentru că acel job m-ar fi blocat energetic și spiritual, iar ca să ies de acolo ar fi trebuit să aștept foarte mult (vezi analogia poveștii cu mașina, de mai devreme). Mai mult decât atât, am învățat să fiu recunoscătoare pentru jobul/joburile minunate pe care le am. Lucrez în medii absolut minunate, cu oameni blânzi, veseli, calmi, bucuroși, cu o energie frumoasă și o vibrație din ce în ce mai mare. Îmi vin din ce în ce mai mulți cursanți la dans, pacienți la terapii și am frecvent ore de înot. Fac mișcare, mă mențin sănătoasă din toate punctele de vedere. Programul este flexibil. Am timp să îl duc și să îl iau pe Mihai de la grădi, să petrec timp cu el, să ne jucăm mult împreună. Vine iarna și am timp să mă ocup de orele de schi și snowboard care îmi aduc o bucurie imensă; petrec timp în natură, chiar dacă uneori sunt -20 de grade… Îmi vin idei din ce în ce mai multe și mi se deschid tot mai multe uși și tot mai multe oportunități mi se oferă pentru creșterea și dezvoltarea mea. Și cum poate fi mai bine de atât? Am timp și energie să fac fac ceea ce îmi place cu adevărat. Fac ceea ce îmi place cu adevărat. Sunt profund recunoscătoare pentru asta. 🙏 În plus, sunt contribuție pentru sute de oameni, iar numărul este în continuă creștere. Și da, până și cartea se vinde din ce în ce mai bine! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! 🙏

Și uite, ți-am povestit toate acestea căci poate și tu ești sau ai fost la un moment dat, sau poate vei fi într-un moment de răscruce. Mergi pe acel drum până la capăt. De ce să te împotrivești destinului? Ai ceva de învățat de pe acel drum, din acea călătorie. Poate este ceva vizibil măreț acolo, sau poate, deși drumul se înfundă, călătoria în sine îți aduce ceva măreț. Oricum ai ceva de învățat. Și fii sigur că toate, tot timpul, sunt spre binele tău Suprem.

Și ce altceva mai este posibil? Și cum poate fi mai bine de atât?

Ei bine, sper că s-au aprins câteva luminițe în tine și ai primit, poate, răspunsurile pe care le căutai. Oricum ar fi, să îți fie de bine și cu folos! 🥰🙏

Îți mulțumesc că îmi ești alături! Mulțumesc cu recunoștință pentru toți cititorii mei care sunt în continuă creștere! Și cum poate fi mai bine de atât? 🥰🙏

Iubire și lumină. 🥰🙏