Ziua 25. Capătul lumii.

Astăzi am avut parte din nou, de o zi absolut minunată! 🤩😍🥰 Am dormit mult, până aproape de ora 10:00, semn că încă mai este nevoie de ceva odihnă. 😂 Soarele ☀️ și-a făcut apariția așa cum am sperat, motiv pentru care am pornit spre a vedea cu adevărat Capătul Lumii. 😍🤩🥰

Acum două zile, deși am fost până la far, abia am zărit un petic de apă… 😂 Norii și marea erau unul și același plan, ca o cortină deasă ce ascundea un spectacol superb. 🥰

Astăzi, uite, am putut vedea spectacolul și îl împărtășesc și cu tine! 🤩😍🤩Am pornit, așadar, spre far, alături de Katarina și de Mattew. Am ajuns într-un punct în care pur și simplu, fără să discutăm ceva, fiecare s-a dus în lumea lui. 😂 Atât de natural și de fain a venit totul, că în momentul în care ne-am reîntâlnit, am avut atât de multe de povestit despre experiențele fiecăruia… 😂😂😂 Și am avut cu toții același sentiment de bucurie, de împlinire și de normalitate de a fi împreună și totuși fiecare cu bucuria inimii sale; împreună, dar separați și totuși împreună. Un TOT. Înțelegi oare, ce zic? 🥰❤️😁

Am meditat un pic pe o stâncă, deasupra oceanului, dar parcă nu mi-am găsit locul acolo, motiv pentru care am plecat la plimbare în nici 10 minute… 😂 Am găsit apoi locul perfect pentru așa ceva. 🙏😍🤩 La întâlnit pe James, un neamț stabilit în Spania, care acum își petrecea timpul la ocean, alături de familie. ❤️ Când l-am întâlnit, stătea într-o poziție Lotus absolut perfectă, cântând la un instrument muzical ca un fel de taragot, de lemn, foarte lung și foarte simplu (poate știi tu cum se numește și îmi spui și mie ❤️🙏). Muzica aceea era atât de frumoasă 🎶🎵 și cu o vibrație atât de faină, încât m-am așezat lângă James, pur și simplu, și am început să meditez. 🧘‍♀️🕉️❤️ Și ghici ce?! După ce a terminat cântecul, m-a întrebat dacă vreau să îmi cânte mie, special pentru meditația mea. 🤩🤩🤩 Wow! Daaaaaaaa! 🤩🤩🤩 Am simțit vibrația acelui instrument prin fiecare celulă a corpului, am simțit cum elimin „balastul” rămas și mă umplu de energie și de lumină! 😍😍🙏 Un cadou absolut minunat, pe care l-am primit cu atât de mult entuziasm! 🤩 Să adaug faptul că apoi am început să dansez pe ceea ce canta el? Wow! Uimitor! 🤩😍😍🤩

După această experiență minunată, m-am reîntâlnit cu prietenii mei și am decis să mergem la plajă. ⛱️🌊🏖️🐚👙 Da, era și timpul să vedem plaja și oceanul și să ne bucurăm de energia acestora. 🤩🤩🤩 Wow! Iar când am ajuns… Plaja cu un nisip fin, galben, curat și primitor, oceanul cu o apă cristalina, coastele stâncoase și norii sporadici printre care pătrundeau razele soarelui până la noi, toate acestea… Wow! Un tablou absolut minunat! 😍😍😍 Vei vedea! 🤩

După toată minunăția aceasta am pornit să luăm cina, dar de data aceasta am avut parte de cea mai… Ei bine… 😂😂😂 Mâncarea nu a fost bună deloc… 😂😂😂 Dar cel puțin ne-am distrat copios, iar apoi ne-am dus la market ca să ne luăm ceva bun de mâncare. 😂😂😂 Șiiii… Am savurat și o înghețată faină… 🤤🤩😂Seara s-a lăsat cu un foc de tabără, pe plajă, cu povești și amintiri de pe Camino, cu muzica oceanului în fundal și cu lumina blândă a lunii și a stelelor. 🥰🥰🥰 Ultima noapte în Capătul Lumii. 🥰

Toată plimbarea aceasta a acumulat 13 km. 😁 Lejer și astăzi. Mai urmează două zile in Santiago și apoi, călătoria El Camino se încheie și începe din nou, în același timp. 🥰🙏 Îți voi povesti zilele următoare. 😍🥰

Mă pregătesc să plec spre Santiago. O nouă zi absolut minunată a început deja. 🥰😍🤩 Internetul nu a mers aseară, astfel că, primești acum veștile de ieri. 🥰 Vei vedea niște poze absolut minunate! 🤩🤩🤩 Îți mulțumesc pentru că mă citești și ești alături de mine! 🙏😍🥰

Sper să fi fost contribuție pentru tine și astăzi, într-un mod plăcut, să fi trezit ceva frumos în tine, să îți fi adus bucurie, să te fi inspirat într-un mod frumos! 🙏😍🥰 Dacă dorești, poți fi și tu contribuție la această experiență minunată așa cum simți tu de cuviință. 🥰🤗 Îți doresc să ți se întoarcă însutit, rapid și ușor cu bucurie și glorie! 🤩🤩🤩REVOLUT: 0743402607, ING: RO14INGB0000999907974932

LIKE. LOVE. SHARE. FOLLOW. O zi plină de iubire necondiționată și inspirație! 🥰🤗#cemaifaceandra#capatullumii#theendoftheworld#friends#ocean#waves#beach#sun#summer#meditation#newlife#newbeginnings

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: