Ziua 17. Ploaie și deja-vu.

Hospital de Orbigo – Rabanal del Camino. 38 de km.

Tocmai ieri ce povesteam cu un prieten, Andrei , despre faptul că mersul prin ploaie este destul de dificil și că, Slavă Domnului, am avut doar o zi de ploaie până acum. Ei bine, ghici ce? La 5:30, când a sunat telefonul, turna cu găleata și fiecare celulă a corpului meu dorea doar să doarmă. Am ascultat de corpul meu și am mai dormit până pe la 6:15, apoi am zis, gata, hai că tre’ să se și oprească ploaia asta… Am plecat pe la 7:00, cu pelerina uriașă pe mine, înfofolită bine, căci bătea vântul și părea mai frig decât era de fapt…

Drumul de astăzi a fost pe lângă șoseaua principală, însă de data aceasta, am fost la altitudine ceva mai mare (820 – 1200m). Traversez munții, cu peisaje frumoase și cu o mireasmă absolut minunată! Zici că miroase a ceai, iar mirosul acesta l-am întâlnit zilnic. Astăzi am simțit miros de trandafiri, de câteva ori, însă niciun trandafir la orizont.

Ceva inedit s-a întâmplat astăzi… Am ajuns în Astorga și am avut senzația că știu locul acesta, că m-am mai plimbat pe aici și chiar am locuit aici la un moment dat. M-am simțit ca acasă, plimbându-mă pe străduțele orașului. Absolut minunat! Un oraș atât de frumos și cu o energie aparte. M-am gândit la un moment dat să rămân peste noapte aici, chiar dacă mersesem doar 15 km din etapa de astăzi. Am trecut pe lângă palatul lui Gaudi, pe care l-aș fi vizitat dacă ar fi fost deschis. O clădire absolut superbă, pe care o vei regăsi în poze. Mai mult decât atât, am intrat într-o biserică aparte, probabil catolică, însă nu știu exact, iar aici am cunoscut-o pe Maria del Camino. O femeie absolut minunată, blândă, calmă și foarte zâmbăreață, dar care, am aflat ulterior, foarte tristă… Mi-a oferit cadou un rozariu pe care să îl am cu mine și care să îmi ofere speranță ori de câte ori doresc. Apoi mi-a mai oferit unul și mi-a spus să îl ofer cadou pe drum, oricui voi simți de cuviință. Mi-a cerut în schimb să mă rog pentru ea pe drumul aceste spre Santiago. I-am promis că așa voi face și apoi am plecat…

5 minute mai târziu, am avut parte de ceva neașteptat. Am simțit și parcă cineva mi-a spus să mă întorc la biserică și să mai stau acolo. Apoi au venit gândurile grămadă: cum să mă întorc?! Mai am 20 și ceva de km de mers… La ce să mă mai întorc?! E frig, plouă, nu fac pauză acum… Și alte gânduri asemănătoare, toate venite într-o secundă… Ce am ales? M-am întors la biserică. Am intrat și când m-a văzut, Camino a fost atât de fericită! I-am zis că simt că trebuie să mai stau un pic acolo și astfel am început să fac curățenie, să dezinfectezfiecare băncuță din biserică.

Am petrecut 3 ore acolo, aflând multe povesti despre Maria fel Camino. Spunea că simte că este goală, că îi lipsește iubirea și o tot caută și nu o găsește. I-am spus că ea este iubire și tot în jurul nostru este iubire și, deși nu credea, a spus că va practica Hooponopono de acum încolo. Mă voi ruga pentru ea, așa cum am promis, și poate trimiți și tu un gând bun pentru ea, din când în când, sau măcar când citești aceste rânduri. A fost fericită și se vedea în ochii ei cât de recunoscătoare și de bucuroasă a fost că am petrecut timpul cu ea. Se pare că pentru asta m-am întors și poate că ea m-a chemat cumva… Încă ceva minunat! Această biserică are un fel de logo, cu litere aparent alandala, dar care au un mesaj puternic, extrem de frumos. Îți transmit mesajul, te las pe tine să îl găsești în fotografie: „GUIA SENIOR MI CAMINO”.

Eh… Și am pornit de aici cu gândul că mă opresc în primul sat. Doar că primul a fost prea aproape, așa că l-am ales pe al doilea. Al doilea era… Pff… Casele stăteau să pice, niciun albergue, niciun pelerin. Al treilea sat: stau la un albergue în centru, nu aici la intrare… Ioi! S-a terminat satul! No bun… Merg în următorul și stau sigur în primul albergue! Vine satul, niciun albergue, niciun bar, nimic. Și de aici încă 8 km… Și gata! M-am oprit după 38 de km într-un sat liniștit, modest, la un albergue unde ce crezi? Matt și Alfredo erau și ei aici. M-am bucurat de un prânz copios, vegan, cu o salată delicioasă și tortilla și hummus. Am găsit un magazin cu de toate, așa că am „semi-gătit” pentru acest prânz. Diseară cinăm la un restaurant, pentru a sărbători cumva prietenia cu Alfredo. Astăzi a fost ultima lui etapă de Camino, iar mâine pleacă acasă.

Astăzi am avut surpriza de a întâlni pe cineva care vorbește românește. El este Dan, din Republica Moldova, este cazat și el la același albergue. Era încântat că are cu cine povesti și chiar zicea că poate pornim împreună mâine. Hmm… Da… Poate. Ori era obosit, ori era altceva, însă îmi plac oamenii pozitivi, așa că dacă vrei să intri în „echipa” mea, schimbă frecvența… O pot schimba și eu, însă posibil să fiu un PET (Personal Emotional Trainer) destul de dur… Cu iubire infinită și recunoștință!

Și cum poate fi mai bine de atât?! Ei bine, mă pregătesc de cină. Te las să te bucuri de experiența aceasta. Sper să fi fost contribuție pentru tine și astăzi, să fi adus contribuție la viața ta cu ceva frumos, care să te inspire, să te bucure.

Îți mulțumesc că mă citești și că ești alături de mine în această călătorie. Dacă dorești să fii contribuție la această experiență, o poți face așa cum simți de cuviință. Îți doresc să ți se întoarcă însutit! Și cum poate fi mai bine de atât? REVOLUT: 0743402607. ING: RO14INGB0000999907974932

LIKE. LOVE. SHARE. FOLLOW. O zi cu iubire infinită și recunoștință! Magie și bucurie! #cemaifaceandra#DejaVu#caminofrances#home#beautifulday#joy#gratefulness#Blessed