Ziua 13. Somn pentru toată săptămâna.

Astăzi, relax, 31 de km, Teradillos de los Templarios – El Burgo Ranero. 🥰🤩🙏

Am pornit de dimineață, la o minunată oră 06:06. 🥰 Cerul era atât de senin și de înstelat, încât m-am minunat ca un copil. 🤩❤️ Lumina, energia, luna 🌙 care părea că este pictată, stelele 🌟, totul a fost absolut feeric. 🤩🤩🤩 Am văzut stele căzătoare 🌠 și m-am bucurat de acest kindly reminder de a-mi vizualiza din nou dorințele deja împlinite, și de a mă bucura de abundența din viața mea! 🥰🥰🥰

Am pornit din nou, toți 4, însă am avut un pas alert astăzi și curând am rămas doar 3 😂. Tot drumul a fost pe lângă șoseaua principală, iar priveliștea minunată a fost capturată de ochii, inima și mintea mea, mai mult decât de aparatul foto. 😂😂😂 Tot drumul am vrut să îmi golesc mintea de gânduri de orice fel, iar ori de câte ori venea unul, îi mulțumeam și îl lăsam să plece. 😁 Foarte plăcută starea aceasta, de zero gânduri. 🥰😎 Astfel că am făcut 31 de km în 5 ore. 😂😂😂 Doar am mers, fără alergat. 😂😂😂 O oră a fost pauza de mic dejun, e drept, iar la 11:50 deja ajunsesem la albergue. 🤩😁

Am luat micul dejun într-un orășel cochet ❤️, unde gazda localului a fost tare încântată 🤩 că am fost primii pelerini care i-au trecut pragul în această zi minunată! 🤩🤩🤩 M-am bucurat din nou de un fresh de portocale 🍹, cu gândul la voi, Alex și Rexy, de o tortilla de patatas 🤤 și ceva patiserie, cu gândul la tine, Ana-Maria Zoitanu. 🙏🥰 Vă mulțumesc pentru acest mic dejun absolut delicios! 🤤🙏🥰

Soarele ☀️ s-a jucat astăzi cu vântul și cumva, cumva vântul a câștigat competiția pe care au creat-o împreună. 😂 A fost frig, am avut 8°C dimineață, iar mai apoi am avut un maxim de 20°C când și-a făcut soarele ☀️ de cap. 😂😂😂#FOTE mi-a ținut de cald. 😂 (Un polar super călduros 😍).

Albergue-ul de astăzi este absolut minunat! 🤩🙏 O grădină imensă, frumoasă, cu o atmosferă relaxantă, zen, iar articolul de astăzi îl scriu chiar pe iarba moale, bucurându-mă de cele două pisici 🐈🐈 care se tot fâstâcesc pe lângă mine. 🤩🥰😍😂

Prânzul și cina sunt de la market, astăzi, căci toate locurile sunt închise în oraș. Am sărbătorit o nouă zi minunată, cu Kat, Matt și The Catalan Guy, cu tartă cu fructe uscate și suc de portocale. 😂😍🤩 Totul este despre zen și relaxare. Adaug faptul că am dormit 😴😴😴 3 ore, la prânz, și abia, abia m-am trezit. 😂😂😂 Mi-a prins atât de bine acest somn și sincer îți zic, pregătesc cina imediat și apoi iar somn. 😂 Și ce bine este când te odihnești și lași corpul să își recapete energia în fiecare celulă. 🥰🙏

Mâine voi ajunge în Leon. 🤩 Acolo voi sta două zile și mă voi bucura de oraș și de toate cadourile și experiențele absolut minunate care mă așteaptă. Îmi place zen. ☯️ Îmi doresc acum mai mult entertainment, să râd mai mult, să socializez mai mult, să cunosc mai mulți oameni faini, cu energie bună. Este timpul sa schimb gașca aceasta care s-a format, este timpul pentru ceva nou. Asta simt acum. 😍 Și cum poate fi mai bine de atât?! 🥰Ți-am zis despre picioarele mele? Le masez zilnic cu #doterra și le zic atât: #Mulțumesc! Și #TeIubesc!, de mai multe ori pe zi… Și ghici ce? 🤩🤩🤩 Gata cu durerile! 🥳🥳🥳 Mai resimt din când, ceea ce tind să cred că este normal după vreo 350 de km pe care i-am făcut deja 😂😂😂, însă merg cu super multă ușurință! 🥳🥳🥳 Sunt recunoscătoare! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! 🙏🥳🥰🤩

Gata, este timpul pentru cină și somn. Mâine sunt 37 de km de experiențe minunate, cu mult râs și cu bucurie. 😂🙏🥳🤩 Ți-am zis că mi se creează un zâmbet pe față, de cum mă trezesc, zâmbet cu care defilez întreaga zi? 😂😍 lucru pe care, personal, nu știu dacă l-am trăit vreodată în viața asta… 😂😅 Sooooo haaaappppyyyyy! 🥳🤩😍

Sper să îți fi transmis din bucuria și energia pe care le trăiesc aici. 🤩 Și sper să te fi inspirat cumva, să fi trezit ceva frumos în tine, să te fi făcut să te bucuri de viață și să conștientizezi ce viață absolut minunată trăiești. 😍 Și încă ceva: tot timpul poți alege ceva diferit astfel încât să fii cu adevărat fericit. 🥰

Îți mulțumesc că ești alături de mine și îți mulțumesc că mă citești.🙏 Sper să inspir cât mai multă lume, astfel că îți sunt recunoscătoare pentru că împărtășești această experiență și cu prietenii tăi. 🤩😍😍🙏 Poți fi și tu contribuție la această experiență minunată, în felul în care simți de cuviință. Îți mulțumesc și îți doresc să ți se întoarcă însutit! 💰💰💰🤩🙏REVOLUT: 0743402607. ING: RO14INGB0000999907974932

LIKE. LOVE. SHARE. FOLLOW. Magie și iubire necondiționată în viața ta! 😍🤩🙏🌟❤️#cemaifaceandra#zen#garden#nolimits#zerolimits#happiness#joy#smile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: